Pagini

vineri, mai 01, 2009

Gânduri despre Bucureşti.

În urmă cu două zile am fost la Bucureşti din motive personale. Am mai fost şi altadată,dar nu am avut timp să observ lucrurile pe care le-am observat în aceste zile. Lucrurile se împart în bune şi rele. 

Lucrurile care mi-au plăcut au ţinut de arhitecturile clădirilor vechi şi de parcurile frumos amenajate, lucruri pe care nu le vezi în Feteşti.

Printre lucrurile rele se numără gunoaiele care te întâmpină la intrarea în Bucureşti, poluarea fonică şi comportamentul oamenilor. Aici voi da două exemple. Unul îl constituie plimbarea cu RATB-ul fară bilet. La prima oră a dimineţii am participat la un control civil care s-a încheiat prin "luarea pe sus" a celor ce nu aveau bilete de către jandarmi. Al doilea lucru este constituit de căderea unei doamne în piaţa Obor. NIMENI nu acţiona pentru a ajuta doamna, însă în şocul în care eram, nu am realizat că tatăl meu nu era lângă mine, ci lângă doamna neajutorată pentru a o ajuta. Un exeplu bun pt. bucureştenii ce stăteau şi se uitau ca la televizor.

După părerea mea, Bucureştiul este o junglă în care se dă în fiecare zi bătălii pt. supravieţuire. :D

Un comentariu:

www.RazvanPascu.ro spunea...

Asa este.

Bucurestiul este o jungla. Toata lumea alearga dupa bani (macar daca ar fi toti bogati...), toata lumea pacaleste pe toata lumea, nimeni nu are timp de nimic, toti spun ca ceilalti sunt nesimtiti...

Te saturi repede de orasul asta si totusi nu vrei sa pleci de aici. Oare suntem nebuni?