duminică, februarie 12, 2012

Despre soartă sau... cum picură Dumnezeu lucrurile .



"Totul începe în urmă cu 3 ani de zile când în FM se năştea un radio care în scurt timp a devenit no.1. Da, e vorba despre Radio ZU - prima mea iubire radiofonică, aş putea spune. Când eram mică ascultam şi adormeam cu radioul din oraşul natal , Feteşti. Dar am crescut şi-am descoperit lumea în felul meu, iar radioul… l-am lăsat deoparte. Îmi plăcea să mă joc în faţa oglinzii cu peria şi să vorbesc sau să cânt. În clasa a 9-a mă uitam la ştiri pe Antena 1 şi m-a izbit  ideea de a da la Jurnalism. Ai mei n-au fost de acord şi i-am şantajat emotional ca să mă lase să fac ceea ce-mi doream.
În primul an de facultate am făcut voluntariat pe două site-uri dedicate muzicii, iar mai apoi am intrat în studioul de radio şi-am simţit magia. Căştile mi-au devenit prietene în scurt timp, microfonul era cel mai bun prieten, iar vocea… cu vocea am avut puţin de lucrat, dar totul a dat roade. Îi mulţumesc enorm bunului meu prieten – un om de radio excelent – care mi-a oferit această oportunitate.
Timpul a trecut şi mi-am luat inima în dinţi şi-am luat calea radioului. În prezent am emisiunea mea la un radio în online în care eu aduc muzica buna a secolului trecut, iar ascultătorii sunt liberi să viseze.
Cred că de când am devenit fana radioului n-a fost zi în care să nu ascult ZU, să nu discut cu ZUrliii pe wall-ul radioului, iar prietenii deja spun ca sunt ZUzuită. Am fost la multe party-uri marca ZU, ba chiar şi la ZU kids on the block, la ziua radioului în studio…"  Așa scriam nu demult pe site-ul Primii20.

De la a fi fanul unui radio până la a transforma totul într-o pasiune  este doar un pas, iar lucrurile în viața mea se așează încet-încet datorită lui Dumnezeu. După întâlnirea de vineri despre care am scris aici, mi-am dat întărit și mai tare crezul în ceea ce fac. Nu mă văd făcând altceva, mi-e dor de radio în fiecare secundă când nu sunt în fața mixerului, a căștilor și-a microfonului. 


Sunt norocoasă! Fac parte dintr-o familie frumoasă, Primii20 + Intact Media Group. Simt că peste puțin timp lucrurile se vor contura frumos în această familie pe care am iubit-o de la prima strângere de mână. 


Dacă ești curios/curioasă despre ce e vorba, te invit din când în când să-mi vizitezi căsuța mea frumoasă chiar aici. O să cresc frumos și voi o să priviți toate etapele. :)

Visari.


Privesc sedata spre nicaieri. E tavanul meu, cel cu care m-am imprietenit de cativa ani. Linia fina din mijlocul lui se impleteste cu mii de ganduri ce nu vor fi spuse niciodata. Doar unul imi vine in cap necontenit. Clipesc si ma uit in dreapta. Telefonul meu e tacut. As vrea sa-l iau , sa-i scriu un sms lui, sa-i cer sa-mi spuna ceva dragut, sa ma faca sa zambesc... macar atat. Dar n-as sti destinatarul. Pe cine sa aleg? Pe cel cu ochii ca marea, pe cel care doar ce-a aparut in viata mea sau... Clipesc din nou si-mi intorc privirea spre tavan. Inchid gandul asta in crapatura fina si zambesc sec. Ascult aceeasi piesa pe repeat de ore bune si ma las purtata departe, in alte visari, pe alte taramuri unde mi-e dor de mare si de rasaritul de anul trecut. :)

duminică, februarie 05, 2012

La fiecare ticait am o intrebare.

Ma asez in pat. Stau rastignita si cu ochii ma prind in tavan. Raman acolo cu privirea minute bune si ma intreb ce se intampla. Ganduri peste ganduri, peste ganduri, imi vin de-a valma in cap. Vreau sa ma ridic, dar ma simt ametita. Ceva se intampla. Imi dau seama ca am obosit si vreau sa ma izolez. Dar e prea radical pentru mine. Scot capul din cazemata pe care am ridicat-o si vad ca lumea s-a schimbat. Sau poate e din cauza trairilor mele si doar mi se pare?!

Ma gandesc de ce dracu`am obosit atat de mult si gasesc imediat o lista de posibile lucruri care au supt seva de energie din mine. Vreau sa-mi inchid telefonul, sa nu vorbesc cu nimeni si sa fiu doar eu si muzica.
Dar... nu  pot sa-mi iau o vacanta departe de toata lumea. Sunt prizoniera in lumea asta nebuna.

Inchid ochii si ma las grea in pat. Ma fac una cu el si aud ticaitul ceasului. Cat mai e pana o sa-mi simt sufletul cum era odata?!



vineri, februarie 03, 2012

Sufletul... sau miezul ascuns in cochilie.



Inconstienta am dechis geamul. Trageam din tigara si cautam linistea sufletului meu.
Priveam prin fum - fulgii de zapada. Cadeau usor si-mi atingeau chipul. Zambeam.
Am inchis ochii si m-am gandit la sufletul meu. Nu l-am mai hranit demult cu bucuria lucrurilor marunte, cu naivitate si zambete senine.
Am uitat sa incalzesc micul sambure din cochilia inghetata de gerul iernii.
L-am neglijat.

M-am relaxat. Am dechis ochii, am mai tras un fum, apoi m-am jucat cu aratatorul in zapada de pe balconul meu. Mi-am dat seama, in navala gandurilor care-mi innecau creierul, ca totul este efemer... mai putin sufletul. Zapada era spulberata de vant precum nisipul .

Am zambit din nou cand am constientizat ca voi fi eterna. Imi iubesc sufletul, desi uneori cred ca nu se poate adapta lumii rationale. Pana la urma, niciodata sufletul nu va fi intr-o relatie geniala cu rationalul.

Trecand peste aberatiile mele, TU cand ti-ai privit ultima data SUFLETUL?! :)