Inconstienta am dechis geamul. Trageam din tigara si cautam linistea sufletului meu.
Priveam prin fum - fulgii de zapada. Cadeau usor si-mi atingeau chipul. Zambeam.
Am inchis ochii si m-am gandit la sufletul meu. Nu l-am mai hranit demult cu bucuria lucrurilor marunte, cu naivitate si zambete senine.
Am uitat sa incalzesc micul sambure din cochilia inghetata de gerul iernii.
L-am neglijat.
M-am relaxat. Am dechis ochii, am mai tras un fum, apoi m-am jucat cu aratatorul in zapada de pe balconul meu. Mi-am dat seama, in navala gandurilor care-mi innecau creierul, ca totul este efemer... mai putin sufletul. Zapada era spulberata de vant precum nisipul .
Am zambit din nou cand am constientizat ca voi fi eterna. Imi iubesc sufletul, desi uneori cred ca nu se poate adapta lumii rationale. Pana la urma, niciodata sufletul nu va fi intr-o relatie geniala cu rationalul.
Trecand peste aberatiile mele, TU cand ti-ai privit ultima data SUFLETUL?! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu