Visari.

Privesc sedata spre nicaieri. E tavanul meu, cel cu care m-am imprietenit de cativa ani. Linia fina din mijlocul lui se impleteste cu mii de ganduri ce nu vor fi spuse niciodata. Doar unul imi vine in cap necontenit. Clipesc si ma uit in dreapta. Telefonul meu e tacut. As vrea sa-l iau , sa-i scriu un sms lui, sa-i cer sa-mi spuna ceva dragut, sa ma faca sa zambesc... macar atat. Dar n-as sti destinatarul. Pe cine sa aleg? Pe cel cu ochii ca marea, pe cel care doar ce-a aparut in viata mea sau... Clipesc din nou si-mi intorc privirea spre tavan. Inchid gandul asta in crapatura fina si zambesc sec. Ascult aceeasi piesa pe repeat de ore bune si ma las purtata departe, in alte visari, pe alte taramuri unde mi-e dor de mare si de rasaritul de anul trecut. :)