luni, aprilie 22, 2013

Viața bate filmul și văd în jurul meu o mulțime de povești, carți pe două picioare.
Îmi place să citesc aceste cărți, să-nvăț din ele că viața nu e așa roz cum cred unii, că e frumoasă cu bune și rele și că în final binele va triumfa. De parcă aș fi un magnet, zi de zi atrag oameni care-și spun povestea fără a le cere lucrul acesta, iar lucrul acesta mă face să cred că sunt o bună ascultătoare.
Trăgând linie la fiecare sfârșit de zi, îmi dau seama că am învățat încă o lecție și că indiferent cât de negru și furtună ar fi, întotdeauna iese soarele.

...îmi scriam mie deunăzi că iubesc suferința. Și nu, nu-s nebună! Suferința aduce după ea fericire, e un cerc vicios... un cerc frumos.

Cei care citesc blogul acestei nebune, știu că-s optimistă înrăită, că uneori o iau pe câmpii și devin visătoare, filosoafă, dar sper ca măcar prin ceea ce încerc să transmit, să vă transmit implicit și vouă. Și dacă e așa, înseamnă că mi-am dus misiunea la sfârșitul pe care mi l-am dorit.

Lăsând blă, blăielile deoparte, vă spun atât: viața e atât de scurtă! Azi suntem, mâine poate nu, așa că ar trebui să lăsați răutăcismele acasă, eventual să le aruncați în budă și să trageți apa, pentru că a fi rău, a urî din suflet pe cineva sau a fi invidios, nu face altceva decât să vă îngreuneze existența și să vă halească energia. Fiți mai senini, zâmbiți mai mult, iubiți, fraților, iubiți, învățați să adorați natura și să vă bucurați din orice lucru mărunt... în el constă fericirea! :)


vineri, martie 22, 2013

Prietenii mei, gândacii de bucătărie.

De când s-a încălzit afară, prietenii mei, gândacii de bucătărie au început să-mi invadeze spațiul intim. Și când zic intim, mă refer la micuța garsonieră în care locuiesc cu chirie.

Probabil v-am stârnit o întrebare: De ce i-o numi nebuna asta... „prieteni”?!

Ei bine, de când am aterizat în București, primii prieteni pe care mi i-am făcut, au fost gândacii. Cred că nu există colț de București fără astfel de viețuitoare. La început mi-au fost dușmani, însă cu timpul, au tot atentat la spațiul meu intim, așa că mă trezeam cu ei lângă peretele de lângă canapea, ba unul, mai viteaz și curios din fire, mi-a ajuns pe bluză. Altul în cap. Altul... a ieșit la plimbare pe laptopul meu în miez de noapte. Probabil vroia să mă ajute la scris articole. Într-un singur loc n-am avut probleme cu ei. Nu și-au făcut apariția. Când stăteam lângă Hanul Drumețului, în Drumul Taberei.

Ei bine, pe Valeriu Braniște și-au făcut apariția. Mă tot gândesc cum să scap de ei, dar nu știu nicio soluție ieftină. Dacă aveți vreo idee, vă rog să mi-o împărtășiți. Eu îmi iubesc prietenii, jur, dar ăștia sunt prea insistenți și vreau să-i scot din viața mea! :))

Și da, asta fac și cu oamenii...

P.s: Cât timp am scris acest articol, am omorât 4 mușchetari. Presimt o noapte albă, în care probabil mă voi uita la desene animate și voi ieși la vânătoare!

sâmbătă, martie 16, 2013

În vâltoarea săptămânii acesteia, printre hârtii, mail-uri, telefoane și altele, mi-am dat seama cât de frumoasă este viața! Deși pare complicată, totul se întâmplă cu un scop și fiecare dintre noi ar trebui să-și învețe lecția după fiecare capitol.

Trăim într-o societate care se hrănește cu superficialitate. Toți cred că au drepturi, dar nu-și știu obligațiile, ascund umanitatea într-un colț uitat de suflet și scot la iveală hiena din ei. Nu etichetez, există și Oameni, dar parcă din ce în ce mai puțini.

Nu pot să mă întreb încotro umanitatea, pentru că nu e problema mea. Trebuie să-mi văd de viața mea și să mă hrănesc cu optimism, altfel... cum aș putea supraviețui?

Nu vreau să îmbătrânesc înainte de vreme certându-mă cu oameni, nu vreau să arăt partea urâtă din mine zilnic pentru că am o singură viață care se scurge o dată cu fiecare secundă trecută...

Blogul ăsta e un fel de jurnal și deși postez foarte rar, știu că e citit. De prieteni, necunoscuți, profesori și de familie, de oameni trecuți pur și simplu prin viața mea. Le mulțumesc în parte pentru fiecare lecție.

marți, februarie 19, 2013

Echilibru în suflet.


Iubirea are o mie de definiții și e pusă sub semnul altor o mie de întrebări. Dar tot ce contează e să menţii echilibrul între iubire şi-ntrebări prin răspunsuri. O floare, zâmbet, o noapte de dragoste, poezie sau respiraţia  care nu conteneşte să o ia la goană când îl vezi... sau o vezi.

"Exerciţii de echilibru" poate fi hrana ta spirituală. Cumpără cartea, respir-o, trăieşte-o... sau mănâncă pe nerăsuflate bucăţile de minute din ea.


luni, februarie 04, 2013

Aș pleca și nu pe Marte, ci doar undeva...departe!

Știi momentul ăla când îți vine să-ți bagi picioarele în tot timpul pierdut în lupta spre visul tău? Când unii oameni își dau arama pe față și-ți dai seama că la dracu, prietenia nu e aia pe care o credeai tu. Când oamenii te ajută doar cu vorbe, dar când ai nevoie realmente de un ajutor palpabil din partea celor care POT, nu se întâmplă. M-am săturat de prietenie adolescentină, de oameni care vor să sugă și ultimul fir de energie din sufletul tău.
M-am săturat de români și de haina lor jegoasă. De șoriciul gros împuțit și de nesimțire. Nu știu cum o fi pe la alții, dar aici de împut lucrurile pe zi ce trece.

Nu vreau să mă victimizez și nici să mai par naivă. Și da, conștientizez că nu se întâmplă lucruri peste noapte, dar... cât să mai aștept?

Mă gândeam așa... dacă aș avea bani, aș pleca.

Tu... cum vezi viitorul tău?
Piesă de stare: