marți, septembrie 15, 2009

Povestea mea.[Proza]


Postez o noua creatie. Astept comentariile voastre! :)

Enjoy!



Povestea mea

Prolog

Nu mai puteam trai fara el. Fusese marea mea iubire… traisem cele mai frumoase clipe alaturi de el. De ce a trebuit sa se termine totul brusc? Universal meu s-a prabusit odata cu vestea mortii sale. Ma uitam la ceasul prafuit din camera mea. In momentul acela, acele ceasuli au oprit timpul in loc. Din plamanii mei, aerul refuza sa mai iasa. Respiram sacadat si greu; inima se opri pentru cateva secunde, apoi incepu`sa pulseze sangele-mi vene cu aceeasi viteza care o avea atunci cand l-am vazut prima data.

Eram in Seattle. Era sambata seara si eu o ardeam cu cel mai bun amic al meu, Arthur, in barul ce pe vremea aia se numea “Blue House”. In seara aia l-am cunoscut. Era barman in acel loc. Ma mutasem de putin timp din Portland in aces oras mare.

De dupa tejghea iesii Robin. Arata dumnezeieste! Ce m-a atras la el n-a fost corpul sau zvelt, ci zambetul ce l-a afisat cand mi-a vorbit pentru prima data.

- Buna seara! Sunt Robin. Va pot servi cu ceva?zambi el dureros de dulce.

- Buna si tie! Eu si Nicolle am vrea cate un suc de capsuni si banana cu gheata.

- S-a facut!

Si Robin se intoarse san e pregateasca sucul.

- Am eu impresia sau iti place tipu`? Ma intreba Arthur mustacind.

- Pai…da. Stii ce-mi place cel mai mult la el?l-am intrebat eu cu subinteles pe Arthur.

- Of… Zambetul. E slabiciunea ta!si scoase precum un adolescent limba.

- Iata si sucurile voastre. Mai doriti ceva?

- Nu…multumim. Ii raspund eu balbait lui Robin. Ma zapacise acel zambet divin.

Dupa un timp Rob devenise iubitul meu. Arthur fierbea cand ne vedea impreuna si de multe ori il “intepa” cu multe cuvinte grele. Nu se prea inghiteau, insa de dragul meu incercau sa se suporte.

Traiam o iubire asa cum nu mai traisem alaturi de o persoana. El a fost prima mea mare iubire. Primei iubiri ii datorez faptul ca am devenit femeia Nicolle. Marea mea prima iubire a fost marea mea drama. Totul s-a petrecut cu viteza luminii. M-am mutat impreuna cu Rob. Aveam locul nostru numit “acasa”. Urma sa ne casatorim cand am primit marea lovitura.

Era o zi ploioasa de vara. Nu prea ma simteam bine in acea zi, asa ca-mi luasem liber de la noul meu loc de munca. Mi-am petrecut primele doua ore alaturi de Rob. Inainte de a pleca la servici, i-am pregatit micul dejun, dupa care ne-am sarutat lung si dureros, asa cum cineva stie ca se va desparti de persoana draga. Cand era pe punctual de a pleca, m-a luat in brate si mi-a spus ca ma va iubi intotdeauna…si-a plecat. Nu voi uita nicicand ochii lui albastrii ca adancul cerului prin care puteam vedea copilul din sufletul sau. Zambetul si parul ciufulit cu care ma intampina in fiecare dimineata, ma vor urmari zi de zi, pana nu voi mai fi.

Stateam ghemuita intr-un colt al camerei dupa ce-am primit vestea. Robin al meu a murit intr-un accident stupid de masina. Un tir i-a taiat calea la o intersectie aproape de servici. Vestea o primisem de la un coleg de-al sau. Ingerul mortii imi rapise iubirea, marea mea iubire care brusc, s-a transformat in marea mea drama. Am pus mana pe telefon si auzeam doar “Nicolle…Nicolle…esti bine?” Ghemuita,incercam sa constietizez fiecare senzatie care ma incerca, priveam ceasul galben atarnat pe peretele din fata canapelei, acolo parca de o mie de ani. Eram prizoniera timpului care incremenise. Vroiam sa reactionez si nu ma puteam misca. Eram tintuita locului si niciun organ nu prea ma ajuta in lupta mea de a ma ridica si a fugi spre locul accidentului. Refuzam sa accept realitatea si sa cred ca viata mea va fi altfel fara el.

Arthur era langa mine cand m-am trezit pe canapea.

- Ai lesinat! Am vrut sa te duc la spital, insa m-am gandit c-o sa-ti revii.

Speram sa fi fost un cosmar interupt de un miracol.

- Trebuie sa fii puternica! Eu o sa-ti fiu alaturi orice-ar fi!incerca sa ma imbarbateze bunul meu amic.

Timpul se misca greu,insa trecu. La un an dupa inmormantarea lui Rob, l-am rugat pe Arthur sa se mute la mine. Era altfel cand aveam cu cine vorbi. Ne aminteam de nezbatiile facute impreuna, apoi, inevitabil ne-am amintit de Robin. Am inceput sa plang, amintindu-mi de clipele dureros de frumoase petrecute cu el.

- Hei,vrei sa incetezi?imi sterse Arthur lacrimile de pe obraji. Un cuvant si sunt al tau pe vecie! Ma ai pe mine, draguto, ai uitat?

Cred ca era un egoist ca gandea asta. Insa ne-am apropiat din ce in ce mai mult, pana am ajuns sa fim un cuplu. Timpul nu mai era dusmanul meu, asa cum fusese odata; din contra, s-a dovedit a fi un bun prieten. Cu ajutorul timpului m-am vindecat, insa cicatricele au ramas adanci in sufletul meu.

“Acasa” devenise din nou locul cald care ma intampina cand veneam de la servici.

Azi, ma aflu in aceeasi camera unde, undeva pe perete sta inca ceasul galben, martor mut al suferintei mele traite aici. Acum traiesc cea de-a doua mea mare iubire. Nu-mi vine a crede ca Arthur este iubirea mea dupa Robin. Oricum, Rob are locul sau special in inima mea.

Obiectele, culorile, sunetele incep a-si spune povestea, povestind-o pe-a mea.

6 comentarii:

Natalia spunea...

nu ma pot pune in locul tau...nu imi pot imagina atata durere...e trist...mult prea trist...

AlecsA spunea...

@Natalia:
Nu e vorba despre mine, ci despre viatza personajului :P
E proza. :)

Natalia spunea...

hahaha...am facut-o de oaie:D
scuza-mi neatentia...aseara vorbeam cu un prieten pe mess despre relatii,sentimente..durere...si imi da link-ul acestui post...am citit povestea si atat...nu am citit nici macar titlul..care este atat de mare si atat de explicit:D
inca o data te rog sa ma scuzi:)

AlecsA spunea...

@Natalia:
Nu`i nicio problema! :)

Sunt curioasa: cine ti`a dat linkul post`ului? :D
Poate imi poti spune. :)
TE:*

Natalia spunea...

uff....grea intrebare...sincer nu imi amintesc...sorry:|

AlecsA spunea...

@Natalia:
Nu`i nimic!
:)

Eram doar curioasa.