Proza

M`am gandit sa mai postez ceva proza. Enjoy! Si daca nu v`a placut sau din contra, v`a placut, va astept cu critici sau laude.

O viata schimbata

Prolog.

Cu fiecare fum al banalei tigari tras in mine, imi dau seama ca sunt mai aproape de Iad. Privesc spre stele si-mi dau seama ca cineva de acolo, de sus, ma priveste… s-arunc tigarea. Merita sa dobandesc Raiul, cel putin pentru el…

M-am nascut ghinionista. Mama a murit la nastere si tata s-a recasatorit dupa 6 luni de la moartea mamei. Viata nea n-a fost frumoasa, dat fiindu-mi sa fiu crescuta de o mama vitrega. Tata era cea mai buna persoana de pe Terra, insa era clar ca scorpia aia l-a schimbat radical.

Generala si liceul n-au prea fost cele mai bune capitole din viata mea. De cand ma stiu n-am fost sociabila si m-am interiorizat din cauza ca n-aveam cu cine comunica.

Facultatea am inceput-o acu`3 ani. Am ales sa urmez cursurile unei Facultati de Arte. Ador sa inchid un mic univers pe o panza in culori. Sa pictez.

am abatut insa de la drum. Am luat-o pe calea gresita.

La doar 19 ani, singura, intr-o lumea a mea, am apucat-o pe cai gresite. Ajunsa in marele oras Seattle, am intrat intr-un anturaj prost-ales. In gasca mea erau numai studenti ce se drogau, fete care-si vindeau trupul pentru bani sau droguri. Tin minte si-acum primul fum dintr-o marijuana. Eram in clubul de langa camin, un anume `Life-club` cand Albert mi-a zambit de dupa tejghea.

- Buna! Pot sa te servesc cu ceva?

- As vrea ceva tare. O vodka.

- Imediat.

Dupa ce mi-a servit bautura, a intrat in vorba cu mine, am facut cunostinta cu el. Era proaspat angajat, pentru ca nu-l mai vazusem pana in seara aia in club. Era ceva ce ma atragea la el. Pe langa fizic. Avea corpul unui zeu grec, buze carnoase, ochi mari,negri si un par scurt negru, ca abanosul. Tenul era in contrast cu ochii si parul sau. Avea un ten alb, ca de portelan. Era menit sa ademeneasca fete ratacite ca mine.

- Ai un numar de telefon? Ma intreba el, punand mana sa dreapta peste mainile mele impreunate pe tejghea.

- Sigur. El imi intinse o bucata de hartie pe care i-am scris numarul.

- Te vad deprimata… Am un leac pentru tine. Si-mi zambi strengareste.

- Nu exista asa ceva. Ce ar putea alina un suflet pustiu? Si-am lasat capul plecat, trecandu-mi prin fata ochilor filmuletul vietii mele… “stralucite”.

- Ba am. Incearca asta. Si-mi intinse o tigara.

- Merci. Sa stii ca n-o sa-mi aline durerea,…

- Nu-i o tigara normala. Incearca! O sa vezi ca te va “anestezia”. Nu vei mai simti durere pentru o vreme. Si-mi zambi cald Albert.

Am tras din tigara fum dupa fum, pana n-am mai stiut daca ma mai doare ceva. Tin minte starea de euforie prin care-am trecut si n-a fost singura data…

Pentru ca aveam numarul lui Albert, il tot sunam cand simteam nevoia sa ma “anesteziez” cum spuneam eu. Rand pe rand, Albert mi-a dat sa incerc marijuana,cocaina si multe alte feluri de droguri. Acum nu mi le mai oferea gratis.

- Nimic nu e gratis,draguta!ma atentiona Albert odata cand m-am dus dupa o tigara de marijuana.

Astfel, eu am inceput sa fur pentru a face rost de bani pentru a plati pentru scumpele mele…”medicamente”.

Nu-mi faceam bine deloc, desi asta credeam. Cu cat sufletul se simtea bine, cu atat trupul se imbolnavea.

Asa, am ajuns in ghearele mortii.

Am avut o singura data noroc in viata. Cand l-am intalnit pe Chris. Eram in spital internata “Terapie Intensiva” dupa ce consumasem o supradoza. Era doctorul de garda. Tin minte ca si cum s-ar fi intamplat ieri. Deschisesem ochii si i-am vazut chipul de inger salvator. Era blond, cu ochii albastri si avea… O,Doamne! Ce zambet dureros de dulce…

Dupa ce mi-am revenit, Chris a avut grija de mine. Ne-am apropiat foarte mult, atat de mult ca am devenit iubiti. El a fost cel ce a stat alaturi de mine, la bine si la rau. Chiar daca mi-am revenit cat de cat, apoi el a mers cu mine la psiholog, la clinica pentru a renunta la droguri, EU l-am dezamagit. Abia acum realizez cat l-a durut. Am fugit de acasa pentru a ma intalni cu Albert. Uitandu-ma in agenda telefonului, am gasit numarul lui. Si-am zis: “ce bun ar fi un fum… sa ma simt”

L-am sunat pe Albert si m-am intalnit cu el. N-am fumat decat o tigara si m-am intors. Chris era innebunit fiindca nu-l anuntasem ca plec.

- Unde ai fost? Ai idee cat am fost de innebunit? Ma mustra Chris.

- Am…am… fost in parc. Ma balbaiam.

- Ai… consumat ceva?ma intreba Chris cu ochii impietriti de durere.

- N..nu! Sigur ca nu! Negam. Asta faceam tot timpul cand consumam droguri.

- Ema,iubito, mi-ai promis! Ce ma fac cu tine? Vrei sa te inchid in clinica? Stii ca pot sa fac asta, pentru binele tau!

- Stiu… Nu vreau! Promit , promit sa nu mai fac! Promiteam, cred ca pentru a mia oara. Te iubesc, Chris!

- Si eu.. si eu… ofta iubitul meu.

Zilele au trecut si eu mi-am tinut promisiunea. Chiar stersesem numarul lui Albert, pentru a nu ma tenta. Insa intr-o zi imi suna telefonul.

- Buna Ema. Am o doza. Adu-mi 200$ si e a ta.

Era Albert. Spusese asta repede si auzeam respiratia lui greoaie, probabil pentru ca tragea dintr-o tigara.

Mi-au trecut prin minte cuvintele ce i le spusesem lui Chris:”Promit,promit sa nu mai fac!”, insa viciul era mai puternic decat mine, decat vointa mea. M-am lasat ademenita de Albert si m-am dus. Pentru a doua oara era sa mor dintr-o supradoza. Noroc ca el era din nou acolo…

- Rezista iubito! Acum ajungem la spital!il auzeam ca prin vis.

Si ingerul meu m-a readus la viata.

- Mi-ai promis! Ema, te iubesc atat de mult incat am incredere in tine si tu-mi faci una ca asta! De ce, iubito? De ce?

- Iarta-ma, te rog! Dar viciul asta nemernic este mai puternic decat mine! Ce pot face? Spune-mi tu,ce?

- Te internezi la clinica. Faci asta?ma implora Chris. Uita-te si tu cum ai ajuns…La facultate nu te-ai mai dus, ai pierdut anul! Ce vrei sa faci cu viata ta?

- Ok. Ma internez… Am acceptat. Pana la urma avea dreptate. Trebuia sa fac ceva pana nu ar fi fost prea tarziu.

Dupa ce m-am externat, am mers la apartamentul lui Chris. El nu era acasa. Imi lasase un bilet.

“Iarta-ma, iubito! Ti-am promis ca vin dupa tine, insa a fost o conferinta de urgenta la New York. Ne vedem maine! Te iubesc mult, mult, mult de tot!

Al tau pentru totdeauna,

Chris.”

Era scris cu multa atentie si desi era doctor, avea un scris foarte frumos, elegant. Langa bilet, imi lasase un trandafir rosu. Il miroseam cand telefonul imi suna.

- Buna ziua! Domnisoara Ema? Se auzi o voce de barbat.

- Buna ziua! Da, eu sunt. Ce s-a intamplat?

- Sunt de la Politie. Am o veste proasta pentru dumneavoastra. Domnul doctor Chris Carter a murit in accident de avion. Boeing-ul in care era, s-a prabusit. Imi pare rau,domnisoara. Condoleante!

- ?!

I-am inchis telefonul, nerealizand foarte bine mesajul politistului. Mi-am tot repetat in minte ceea ce a spus politistul, cred , de un million de ori.

“…Chris … a murit in accident de avion”; “Boeing-ul … prabusit.” O mare durere isi facea loc in piept. Simteam cum se accentueaza durerea numai cand ma gandeam la cuvantul “murit”.

Am suferit enorm dupa pierderea ingerului meu. De multe ori il visam zambind, multumindu-mi ca mi-am tinut promisiunea, dupa care-mi spunea cat de mult ma iubeste. Alteori il visam intr-un loc plin cu verdeata. Cand vroiam sa-i spun ca-l iubesc, ma trezeam. Am trait cu sentimentul acesta, de vinovatie ca n-am apucat sa-i spun “Te iubesc!” multa vreme. Si-acum cand imi amintesc, o mare durere m-apasa pe piept.

La doua saptamani dupa moartea lui Chris, am incercat sa fumez. Cu fiecare fum al banalei tigari tras in mine, imi dadeam seama ca eram mai aproape de Iad. Priveam spre stele si-mi dadeam seama ca cineva de acolo, de sus, ma priveste… s-am aruncat tigarea. M-am gandit ca merit sa dobandesc Raiul, macar pentru el…

In prezent sunt studenta la aceeasi Facultate de Arte, ultimul an. Cu ajutorul lui Chris am revenit pe calea cea buna. Tocmai de aceea, cand pictez fiecare tablou i-l dedic lui: marii mele iubiri trecute in nefiinta. Ingerului meu, Chris.