Daca ne-am face timp si am intoarce capul, am vedea ce lasam in urma: mult praf. In viteza gandului si-a pasului grabit, uitam sa traim. Nu mai zambim, nu mai avem chipuri luminate, doar fete schimonosite, in schimb. Nu mai stim sa daruim o imbratisare, dar tanjim dupa una. Nu stim sa spunem "Iarta-ma" si cand vrem sa o facem e mult prea tarziu. Cand ne e dor de ea/el/oricine, ne cufundam in hartii. Nici "Te iubesc" nu mai exista in vocabularul nostru. Stim ca iubirea se simte, dar cuvintele magice spuse cand trebuie, au efectul miraculos de medicament al fericirii.
Mi-e greu sa vad ca noi, oamenii, uitam cine suntem. Avem suflete: hraniti-le, aratati-le iubirea!
Invatati de la soare sa straluciti, aruncati-va mastile alea schimonosite si oferiti un zambet! Spuneti "iarta-ma"de cate ori puteti, iubiti nebuneste, imbratisati si opriti-va putin din goana asta dupa nimic! Lasati praf in urma, nu mai putem respira... Iar banii aia nenorociti pentru care va luptati sunt maculatura! Asa cum ii aveti, ramaneti fara ei!
Am scris fara sa stiu daca este sau nu coerent ce este mai sus. Scriu, scriu, scriu... Simt ca ma descarc cumva scriind. Meditati! E mai usor sa luati atitudine acum pt ca maine ar putea fi prea tarziu. Mult prea tarziu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu