Cu fruntea lipită de geam privesc dincolo de pomi, fulgi de nea şi închid ochii pentru că simt frigul de afară.
Sufletul vrea să se detaşeze de corp şi minte, dar un vortex îl trage înapoi.
Îmi trec prin faţa ochilor imagini - amintiri vechi şi noi, care hrănesc sentimentele mele.
Deschid ochii şi revăd acelaşi peisaj alb: copaci goi şi tristi, maşini pline de zăpadă, un bloc vechi şi gri...
Închid iar ochii şi`ncerc să-mi blochez toate amintirile într-un ungher al minţii.
De data asta respir şi-mi aud vidul din cap.
Sufletul se detaşează iar şi nimic nu-l opreşte să fugă prin lume în căutarea hranei lui.
Se întoarce fericit. Raţiunea îmi spune să deschid ochii, iar eu asta fac.
Verdele de-o fericire absolută mi-e dat să-l revăd, păsărelele cântă, iar peisajul din faţa ferestrei prinde viaţă.
Pentru că mi-e dor de primăvară, de sufletul meu zburdalnic şi liber, de zâmbetul meu primăvăratic, pentru că vreau să schimb sentimentele vechi cu altele noi, pentru că vreau să renasc odată cu primăvara, o doresc mai mult ca niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu