Am pierdut două cunoştinţe, două fete bune s-au dus acolo sus şi ne-au lăsat îndureraţi. Mă doare sufletul. Au plecat mult prea devreme...
Alexandra Dociu, mi-a fost colegă de grupă. Am aflat că are cancer, iar două săptămâni mai târziu, trupul ei firav n-a mai rezistat. Am fost laşă, n-am mers la priveghi, n-am putut. Mi-am zis s-o păstrez vie în minte cu ultima amintire, ea zâmbind...
Andreea Muşatescu a fost un exemplu pentru mine. Trăia într-un scaun cu rotile şi cu toate astea scria piese de teatru şi poezii. Iubea copiii şi era PR. În urmă cu două săptămâni am văzut-o la facultate şi-am vorbit puţin cu ea. Nu-mi vine să cred că nu mai e... Şi pe ea o păstrez în suflet la fel. Un zâmbet frumos, ochi senini albaştri şi mult curaj.
Nici nu mai ştiu ce să zic. N-am cuvinte! Am doar lacrimi şi-un milion de gânduri. N-am să înţeleg niciodată de ce moartea pofteşte doar la suflete bune...
O să-mi lipsiţi, fetelor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu